Diamet S.R.L este o companie privată înființată în anul 2005, în Craiova, prin capital integral românesc.
Cu o experiență de 20 de ani, ne aflăm astăzi, în topul furnizorilor din România, oferind soluții și tehnologii complete pentru prelucrările mecanice.
Parteneriatele solide dezvoltate în timp cu producători de renume internațional ne recomandă drept unul dintre puținii furnizori care oferă acces complet la scule așchietoare, echipamente, accesorii și servicii specializate.
Produsele pe care le comercializăm pe piața din România includ o paletă largă de:
- scule așchietoare: cuțite de strung, freze, burghie, tarozi, alezoare, lămătoare, filiere, pânze de debitare, scule cu plăcuțe amovibile din carbură, scule monobloc din oțel rapid și carbură ș.a.;
- accesorii pentru mașini-unelte: capete de filetare, portscule de mare precizie, portscule antrenate, menghine ș.a.;
- echipamente: mașini de ascuțit, mașini de debitat, mașini de filetat ș.a.;
- matrițe: echipamente și consumabile pentru șlefuire, recondiționarea și întreținerea matrițelor.
Diamet se numără astăzi printre puținii furnizori din România care colaborează cu producători de renume internațional în domeniul sculelor și echipamentelor, asigurând companiilor din industria de prelucrare a metalelor tot necesarul pentru desfășurarea activității în condiții optime de performanță.
Încă de la început, obiectivul principal al Diamet a fost să răspundă diverselor cerințe ale clienților printr-un portofoliu extins de produse, completat de servicii de consultanță tehnică, sprijin în procesul de achiziție și livrare eficientă a echipamentelor și tehnologiilor necesare.
Tocmai din acest motiv, de-a lungul anilor ne-am concentrat resursele și energia pentru a le oferi clienților nu doar produse, ci soluții integrate pentru prelucrarea metalelor.
De la înființare și până în prezent, întreaga echipă Diamet s-a implicat activ și cu responsabilitate în îndeplinirea nevoilor fiecărui partener, oferind promptitudine și profesionalism, indiferent de domeniul de activitate.
Ne străduim întotdeauna să oferim clienților noștri calitate și eficiență, la costuri corecte pentru fiecare achiziție realizată.
Tratăm cu seriozitate livrarea comenzilor, asigurându-ne că acestea ajung în cel mai scurt timp posibil, imediat după primirea solicitării.
Pentru a garanta funcționarea optimă a sculelor, echipamentelor și tehnologiilor furnizate, oferim traininguri specializate, adaptate fiecărui proces tehnologic.
Ne tratăm clienții întotdeauna cu aceeași prioritate, indiferent de domeniul de activitate sau de valoarea comenzii, oferindu-le suport tehnic complet.
Clienții noștri reprezintă astăzi companii de referință din România în domeniul producției și prelucrării metalelor prin așchiere. De-a lungul timpului, aceștia au găsit în Diamet un partener strategic de încredere, indiferent dacă activează în industrii precum: auto, inginerie generală, aeronautică, energetică, petrol și gaze ș.a.
Diversitatea portofoliului nostru, completată de servicii complementare de calitate, a contribuit decisiv la menținerea poziției Diamet, an de an, printre principalii furnizori de produse și soluții tehnologice din acest domeniu.
Suntem conștienți că performanța și evoluția companiei noastre se datorează unei echipe profesioniste, formate din oameni dedicați și pasionați.
Diamet este un partener de încredere pentru orice afacere românească din domeniul prelucrării metalelor!